EXCLUSIV VIDEO | Pasajul Doamna Ghica, deschis circulației, după ani de întârziere. Bucureștenii, nemulțumiți de marea inaugurare: „Nu îi văd rostul”

Publicat: 07/09/2023, 18:45
Actualizat: 07/09/2023, 18:51

Circulația pe Pasajul Doamna Ghica a fost deschisă joi dimineața, după trei ani de întârziere. Bucureștenii nu vor avea însă prea mult timp să se bucure de mult așteptata inaugurare oficială, deoarece pasajul va fi închis pentru a se monta șinele de tramvai. Jurnaliștii Gândul au luat pulsul din teren și au aflat de la oamenii intervievați de ce cred că pasajul nu va rezolva problema traficului, una care macină nervii bucureștenilor de ani buni și nimeni nu-i găsește vreun „leac.”

Așa cum stă bine la orice „tăiere de panglică”, au fost și ceva doritori care s-au adunat în zona pasajului pentru a participa la inaugurarea lucrării. Alții, însă, mai privilegiați ca panoramă, au privit „operațiunea” de la geamul apartamentelor.

Reamintim că șantierul a fost deschis în septembrie 2018, iar termenul inițial pentru finalizarea lucrărilor era pentru luna mai 2020. Investiția se ridică la 110.034.377,95 lei fără TVA, cu o parte din bani contribuind și Primăria Sectorului 2.

Cei care locuiesc în zona Doamna Ghica au privit de la ferestre inaugurarea pasajului

„Nu-i văd rostul. S-au făcut și multe greșeli”

Ștefan locuiește aproape de Pasajul Doamna Ghica. Așa că, a putut să vadă desfășurarea lucrărilor în toată splendoarea lor. Concluzia finală a bucureșteanului: s-au făcut multe greșeli.

„Zgomot, mizerie și de toate. Eu sunt constructor de meserie și nici măcar nu-i văd rostul. Sunt și multe greșeli făcute. Nu-i văd rostul pentru că, uitați-vă, câte mașini trec. Este făcut să traverseze Colentina, atât. Aici era nevoie de bretele laterale ca să preia din partea cealaltă.

Nu este eficient deloc. Uitați-vă câte mașini trec. El duce în partea cealaltă, spre Pantelimon. Nu era o arteră principală. De la început s-a pornit prost. S-au tăiat 300 de arbori, ne-au luat umbra, ne-au luat tot. Au luat 300 de locuri de parcare, iar acum le dau cu bani. Cu parcarea ne bagă acolo, sub pod, pe unii, dar și acolo este 900 de lei pe lună. Pe aici ne-a interzis, unde aveam eu mașina”, a spus Ștefan.

„Lucrau utilajele, iar oamenii stăteau pe margine”

În plus, cei care locuiesc în zonă se plâng că au avut de îndurat zgomotul și praful de-a lungul acestei perioade, în care lucrările au durat o veșnicie.

„Venisem să trec și eu cu bicicleta, dar nu poți să circuli nici pieton, nici biciclist. Este doar pentru vehicule. Foarte puțin va eficientiza traficul. Nu vedeți că trec puține mașini peste el? Fluxul e pe laterale, puțini trec către Pantelimon, iar în Pantelimon, când ajungi, te înfunzi. Ne-au încurcat mult cu lucrările de aici. Multă vreme nu s-a lucrat deloc și atunci când lucrau, o făceau utilajele, iar oamenii stăteau pe margine”, susține un bărbat care locuiește în zona Doamna Ghica.

„Dacă o lăsa pe Firea era gata demult, Nicușor nu a făcut nimic”

Alții o invocă până și pe Gabriela Firea, susținând că, dacă ar fi fost tot ea primar, lucrările ar fi avut altă finalizare.

„Podul acesta trebuia să fie făcut de doi ani. Dacă o lăsa pe Firea era gata demult. A intrat Nicușor Dan și nu a făcut nimic. Eu locuiesc aici și doi, trei oameni au lucrat în fiecare zi. N-au avut mână de lucru, nu știu. Nu au făcut mai nimic”, a adăugat un alt interlocutor Gândul.

Domnul primar spune că la anul vrea să pună și tramvai. Care este logica?

Emil locuiește tot în zona cu pricina și este dezamăgit că nu mai are unde să-și parcheze mașina. În plus, acesta spune franc că nu vede utilitatea liniilor de tramvai pe pasaj.

„Eu sunt președinte de asociație și am fost la primărie unde am întrebat care este logica? Sunt deja două autobuze care circulă. Să pui tramvai pe pod înseamnă că mașinile nu mai au dreptul, conform legii, să circule pe linia de tramvai. (…)

În acești ani a fost foarte frumos. Mizerie, zgomot. În plus, opt luni au întrerupt activitatea pentru că domnul Nicușor Dan a reziliat contractul cu firma, ca după opt luni să-i angajeze tot pe aceia. Au fost niște proiecte, iar cei care au venit după oamenii care au lucrat inițial nu au putut să le facă. Singura diferență este că a preluat un italian firma, dar au fost aceiași muncitori”, povestește într-o notă de ironie amară Emil, un bărbat care locuiește într-unul dintre blocurile care se află lângă Pasajul Doamna Ghica.

Primarul general și primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, au participat la inaugurarea pasajului

Edilul Nicușor Dan a avut cuvinte de laudă la adresa firmelor serioase care-și fac treaba, dar și la adresa primăriei pe care o păstorește și care-și plătește contractele.

Mai pe scurt, „atunci când Primăria plăteşte, sunt firme în România care se ţin de cuvânt.”

„Sunt bucuros să deschidem azi circulaţia pe Podul Doamna Ghica. E un calendar pe care ni l-am asumat acum un an şi jumătate şi pe care l-am respectat. În calendar am spus că dăm drumul înainte de începerea şcolii și ne-am ţinut de cuvânt.

Marea lui utilitate (a Podului Doamna Ghica – n.r.) se va vedea când o să avem întreg inelul median, e parte din alte lucrări de infrastructură pe care le facem, cele mai importante din această perioadă fiind modernizarea liniilor de tramvai şi am semnat raportul Comisiei de atribuire pentru şase din cele 11 pentru care s-au depus oferte”, a declarat, joi, Nicuşor Dan.

Lucrarea avea termen de finalizare pentru anul 2020

Contractul pentru construcția Pasajului Doamna Ghica a fost semnat în data de 16.05.2019 pe vremea primarului general Gabriela Firea și este finalizat după 3 ani de la semnarea acestuia, deși constructorul avea termen de finalizare 15 luni.

  • Valoarea lucrărilor de proiectare și execuție se ridica la 110.034.377,95 lei fară TVA, adică undeva la 28 de milioane euro şi vizează fluidizarea circulaţiei din zona Colentina – Doamna Ghica.
  • Pasajul Doamna Ghica este prevăzut cu 4 benzi dispuse pe 2 sensuri de mers. Lungimea pasajului este de 216 metri, viteza de proiectare de 50 km/h, iar rampele de acces au lungimi de cate 96 de metri.
  • Astfel, sunt asigurate cate 2 benzi de circulație pe sens de câte 3.50m și o bandă de încadrare de 1.00m.
  • Soluția proiectată a luat în calcul și posibilitatea amenajării unei linii de transport în comun electrificată de tip tramvai. În aceasta variantă se pot amenaja 2 linii de tramvai în axul podului separate de carosabil prin borduri prefabricate.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO. Circulația a fost deschisă la Pasajul Doamna Ghica / Nicușor Dan: „Atunci când Primăria plăteşte, sunt firme în România care se ţin de cuvânt”

VIDEO EXCLUSIV | De ce a fost întârziat atât de mult Pasajul Doamna Ghica. Andrei Rigu (USR): „Era nevoie de o finanțare mare, erau și niște datorii”

Oana Zvobodă
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Oana Zvobodă a debutat în presă la televiziunea PrimaTV, în anul 2017. Între mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...